joi, 14 aprilie 2011

Ce înseamnă MĂNĂSTIRI BASARABENE?

Acest blog  își propune să familiarizeze pelerinul acestei lumi cu atmosfera mănastirilor basarabene. Deși închise aproape în totalitate în perioada sovietică - mai puțin mănăstirea Japca, care se pare că a avut un regim special - lăcașurile de cult din Basarabia au renăscut în ultimii ani, pentru rugăciunile sfinților și nevoitorilor care s-au ostenit în ele. Originea unora se pierde în negura istoriei, precum Tipova, Saharna ori Japca. Altele sunt întemeiate în epoca de glorie a Moldovei, ca Vărzăreștii și Căpriana, iar câteva sunt înființate recent.
În paginile acestui blog este prezentată istoria pe scurt a acestor mănăstiri, locurile pitorești în care sunt așezate, odoarele și sfintele moaște pe care le adăpostesc, spre îndemn și călăuza pelerinului doritor să cunoască mai bine aceste vetre de viață duhovnicească de peste Prut.
Acest mic ghid tratează doar zona cuprinsă între hotarele actuale ale Republicii Moldova.
Sper că lucrarea să fie de folos pelerinului însetat a pătrunde în tainica lume a frumoaselor mănăstiri basarabene!